Inițiere în improvizație cu Axel și Monica

Toamna asta te reinventezi, prin improvizație! Dacă ești curios să descoperi oameni noi și să îți depășești limitele, învingând frici, ești de-al nostru! Hai la curs!

Începem din 18 și 20 septembrie o nouă serie de cursuri de inițiere în improvizație, conduse de Monica Anastase și Axel Moustache.

Nu este important dacă ai aptitudini de actor, dacă ai experiență cu artele interpretative, sau veleități de comediant. Cursurile de improvizație țintesc dezvoltarea personală. Tuturor ne plac poveștile, cu toții avem imaginație, cu toții am putea să creăm lucruri fantastice din cuvinte, gesturi sau idei. Tot ce ne oprește să face toate asta în viața de zi cu zi este teama de penibil, sau diverse prejudecăți sociale.

La cursurile Improvisneyland, ai ocazia să te eliberezi de aceste constrângeri, să fii tu și să descoperi cât de multe poți face dacă ai încredere în tine!

Plus că vei cunoaște aici o mulțime de oameni la fel de cool ca tine!

În fiecare curs aplici anumite principii, care transformă relația cu sinele și cu persoanele din jur. Vei putea să le folosești acasă, în relația de cuplu, la birou, sau în negocieri de afaceri!

Acest modul de inițiere durează 8 săptămâni, cu câte o întâlnire de seară, pe săptămână. Prețul este de 250 de lei/lună iar înscrierile se pot face la improvisneyland@gmail.com.

Modulul se încheie cu o lecție deschisă, la care ai ocazia să-ți inviți prietenii și familia, pentru primul tău show de improvizație.

Poți alege ziua de luni, sau ziua de miercuri pentru curs. Dacă preferi luni, locul de desfășurare este Hidden (zona Ștefan cel Mare). Dacă însă preferi seara de miercuri, ne vedem în Lente Arcului (zona Armenească).

Iată și locațiile pe hartă, pentru orientare.